În România, conform ANR (Asociatia Nevazatorilor din România) sunt circa 80.000 de nevăzători, persoane încadrate în categoriile de handicap vizuale grav, accentuat şi mediu. Pentru aceștia există evident o serie de drepturi reglementate prin lege. Unul dintre ele, care face obiectul articolulului de azi este acela de a avea tipărit pe ambalajul medicamentelor denumirea acestuia în Braille.

În concordanță cu articolul 56, aliniatul a) din directiva 83/2001 a Consiliului European este obligatorie traducerea în alfabetul Braille a denumirii medicamentelor pe ambalaje din octombrie 2010. Această directivă include toate medicamentele care au fost introduse până 2005.

La nivelul Consiliului Europen s-a format un comitet (The European Committee for Standardization (CEN)) care lucrează pentru standardizarea Braille. Acest grup de lucru care reunește firme din industria de ambalaje farmaceutice, asociații de nevăzători din întreaga Europă, lucrează de mai bine de 3 ani pentru realizarea unui standard care impune folosirea fontului Marburg medium și determinarea înălțimii punctului “Braille” folosit în întreaga comunitate europeană. Una dintre principalele probleme a fost determinarea înălțimii punctului “Braille” cu care să fie de acord toate asociațiile de nevăzători și toate firmele producătoare de tehnologie și care evident să definească toate nevoile celor nevăzători. Standardul final se dorește a fi gata înainte de octombrie 2010.

La noi în țară a fost elaborată Legea 95/2006 privind reforma în sănătate în conformitate cu normele europene privind industria medicamentelor. Aceasta definește la capitolul 5, articolul 766 obligația ca un ambalaj farmaceutic să conțină denumirea și concentratia unui medicament in limbaj Braille. Prevederile Legii 95/2006 nu se vor aplica retroactiv, ceea ce inseamna ca doar pentru produsele care vor intra din 2008 – legea intră în vigoare în 2008 – pe piață se va utiliza alfabetul Braille pentru redarea denumirii comerciale a produsului și a concentrației substanței active conținute.

Alfabetul Braille
Alfabetul Braille este un sistem de scriere folosit de cei cu deficienţe de vedere. Literele sunt compuse din puncte ieşite în relief care pot fi simţite cu ajutorul degetelor. Literele de la A la Z au fiecare semne corespunzătoare în Braille.

Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825. Sistemul se bazează pe o matrice de şase puncte aranjate pe două coloane de câte trei puncte.

La nivelul producătorilor de medicamente românești doar firma Ozone a aplicat până acum acest articol și numai pentru unele medicamente. La nivel de producători de ambalaje lucrurile nu stau nici aici foarte bine fiind destul de puțini care dețin tehnologie pentru Braille.

Tehnologii de imprimare Braille
În principiu pot fi 4 tipuri de tehnologii de imprimare pentru alfabetul Braille: serigrafică, prin embosare, flexografică și inkjet.

Cea mai nouă dintre ele tehnologia de imprimare inkjet, folosește cerneală UV de vâscozitate mare pentru a produce punctul Braille. Cerneala eliberată printr-un sistem de microvalve (BrailleJet Print Head) este ulterior trecută printr-un uscător (SenSecure Dryer). Tehnologia are aplicabilitate în domeniul farmaceutic acolo unde poate poate înlocui cu succes celelalte tehnologii pentru tiraje scurte și poate deveni competitivă prin prețul scăzut. Are câteva avantaje majore în comparație cu celelalte tehnologii: contur foarte bun al punctului, este foarte ușor de integrat, nu există un timp prealabil de pregătire pentru producție, are o bună stabilitate a picăturii și este foarte ușor de utilizat. Această tehnologie este pusă în practică de firma Atlantic Zeiser prin sistemul BrailleJet.

BrailleJet respectă standardul UE – font Marburg medium și înălțimea punctului Braille ajustabilă 0,2-0,3mm. De asemenea un avantaj care îi conferă valoare este multitudinea de substraturi pe care se poate face aplicarea: hârtie, carton, PE, PA, PET, aluminiu.

Pentru monitorizarea producției și controlul calității sistemul BrailleJet este echipat cu BraileVision Camera. Sistemul BrailleJet poate tipări două randuri de text la o singura trecere, iar pentru acoperirea unei suprafețe mai mari pot fi cuplate mai multe capete.

Sistemul BrailleJet poate fi combinat cu alt sistem de la Atlantic Zeiser, Omega care este un sistem inkjet special de fabricare a etichetelor.

Magnetic Ink Character Recognition, or MICR este o tehnologie de recunoaştere a caracterelor utilizată iniţial în industria bancară. Această tehnologie permite computerelor să citească informaţii de pe documente tipărite. Diferenţa faţă de codurile de bare constă în faptul că MICR poate fi citit uşor de oameni.

Caracterele MICR folosesc fonturi speciale şi sunt tipărite cu cerneală magnetică sau toner, de obicei conţinând oxid de fier. Pentru decodarea caracterelor MICR, mai întâi se magnetizează caracterele de pe suprafaţa hârtiei, apoi caracterele sunt trecute printr-un cap de citire. Fiecare caracter care trece prin dreptul capului de citire produce o formă unică care poate fi uşor identificată de sistem.

Tipărirea cu cerneală magnetică permite caracterelor să fie uşor de citit chiar dacă ele sunt “overprinted” sau ascunse de alte marcaje. Rata erorilor este mai mică decât la sistemele cu recunoaştere optică. Pentru documentele tipărite corect, rata de necitire este de obicei mai mică de 1%.

MICR este standardizat de ISO 1004:1995.

Fonturile cele mai utilizate în întreaga lume sunt E-13B şi CMC-7. “13″ din numele fontului se referă la gridul de încadrare de 0,013 inch utilizat pentru designul său.

Model E-13B

Model CMC-7

Fontul E-13B conţine doar 14 caractere: numere 0-9 şi 4 simboluri speciale – TRANSIT, AMOUNT, ON-US şi DASH.

În finalul interviului pentru Revista Print Magazin am fost intrebat dacă digitalul bate offsetul? Am avut atunci pe moment un raspuns puţin evaziv şi parcă un pic speriat de cameră. Aş vrea acum să nuanţez puţin răspunsul.

Să începem cu începutul. Undeva pe la începutul anilor ‘80 litografia offset se lansa pe piaţă. Începea o nouă eră, era camerelor întunecate, a chimiei. Puţin mai târziu pre-press-ul şi film-based workflow-ul şi mai apoi tipografii din ce în ce mai sofisticate aveau să ne uimească rând pe rând cu noi şi noi descoperiri.

Au trecut aşadar mai bine de 30 de ani de dominaţie offset. În tot acest timp digitalul nu a stat pe loc dar nu a găsit destul loc pentru a se impune. Tehnologiile laser sau inkjet nu au putut să distrugă decât în proporţie destul de mică offsetul. S-au născut în acest timp tehnologii din ce în ce mai robuste, maşinării din ce în ce mai performante, dar…

Litografia offset distrusese la apariţia ei o altă tehnologie aceea a letterpress-ului care dominase şi ea piaţa mai bine de 20 de ani. Oare digitalului nu i-au fost de ajuns 30 de ani? Ei bine se pare că nu. Se pare că de data aceasta nu este deajuns să apară o nouă tehnologie. De această dată marketingul este cel care va dicta. Criza economică pare că a accelerat scăderea tirajelor, trecerea la tiparul on-demand şi trecerea la tiparul cu date variabile. Astfel pare că drumul spre digital va fi fără oprire.

În acelaşi timp nici offsetul nu stă pe loc. Furnizorii de tehnologie offset inovează continuu, reduc cât mai mult timpii de pregătire ai maşinilor de tipărit, automatizează cât mai mult, astfel că litografia offset nu pare să predea ştafeta digitalului.

Iată aşadar cum concurenţa a apărut. Cine va fi mai bun? Nu ştim şi nu putem acum să dăm un răspuns corect. Timpul probabil că va stabili dacă există un câştigător.
Deocamdată tiparul digital cu cerneluri uscate trebuie să dezvolte tehnologii de imprimare pe substraturi mai mari, să-şi mărească vitezele, să crească capabilităţile de culoare şi fiabilitatea. În acelaşi timp pay per click va trebui să dispară. Din acest punct de vedere digitalul cu cerneală inkjet pare să fie mult mai viabil. De aceea furnizorii încearcă să fie reprezentaţi de ambele tehnologii, astfel încât furnizorii de tipărituri să poată alege şi să poată spună care este mai bună pentru ei. Dar oare pot?

Personal cred că este o mare confuzie pe piaţa tehnologiilor acum. Nu pot decât să il parafrazez pe Frank Romano: “În aceste timpuri avem nevoie de furnizori sănătoşi. Ei sunt motivul pentru care furnizorii de tipar sunt mult mai productivi, ei sunt motivul pentru care industria progresează.”

Scriu acest articol după mai multe luni de absenţă şi după câteva luni în care principala mea activitate a fost să particip la foarte multe discuţii. Discuţii care au avut in majoritate acelasi cadru: tipografia.
Am să scriu astăzi despre un lucru care la prima vedere pare simplu şi pe care toata lumea pare să-l cunoască şi în acelaşi timp să-l ignore (poate pentru că încă este destul de scump): tiparul digital.
Când spui tipar digital te gândeţti imediat la o imprimantă pe care toată lumea o are pe birou sau mai repede te poți gândi la un copiator. Nu voi vorbi despre acest lucru cu care pun pariu ca majoritatea sunteți familiarizați. Voi vorbi despre tiparul digital productiv. Ca sa ma fac mai bine inteles am sa dau cateva exemple de tipar digital productiv: tipar carti in tiraj scurt (200-300 bucăţi), tipar cu date variabile (direct mail, transpromo, facturi, avize, etc),  tipar comercial in volum redus (afişe, albume foto, etc).
Sunt doar cateva exemple de lucrări care intr-o tipografie normală offset nu sunt ușor de efectuat, fiind scumpe şi mâncătoare de resurse (timp, hârtie, manoperă). Pentru acest lucru am ales soluția de tipar digital color de la Kodak, Nexpress. Foarte mulți vezi zâmbi și veți spune: “Lasă-ne, ăștia fac poze!” Ei bine Kodak a intrat destul de bine și pe această piață a tiparului digital după mai multe transformări “economice” respectiv după ce a cumpărat Creo.

KODAK NEXPRESS S3000
Scriu despre aceasta soluție pentru că am avut plăcerea să o testez și să observ anumite lucruri. S3000 este o tipografie, o mașină de tipărit digital pentru producție. Foarte mulți care lucrați în tipografii sunteți zi de zi în contact cu mașini de tipărit offset în coală: KBA, ROLAND, Heidelberg, Mitsubishi, etc. Închipuiți-vă o astfel de mașină dar pentru tipar digital. Și dacă nu mă credeți iată dimensiunile: lungime 6,20 m, lațime 1,80, înălțime 1,70m.

Să facem mai întâi o fișă tehnică:
Configurație de bază:
- 5 grupuri
- 4 alimentatoare cu capacitate 11.000 coli
- al 5-lea alimentator poate fi din rolă
Tehnologie de imprimare:
- electrografică, 600 dpi, multibit
- posibilitatea de a alege între 5 tipuri de rastere:
clasic, line, optimum, supra și Kodak Staccato DX Screening
Dimensiune substrat:
- maxim 356 x 520 mm 
- minim  279 x 200 mm
Dimensiune maximă de tipărire:
- 340 x 510 mm
Greutate hârtie
- de la 60 g/m2 până la 350 g/m2 necretată
- de la 80 g/m2 până la  350 g/m2 cretată
Substraturi:
- Hârtie: necretată, cretată mată, cretată lucioasă, texturată, fără lemn, reciclabilă, inclusiv o gamă largă de offset standard
- Substraturi speciale: necretate, cretată mat și cretată lucios pentru etichete, substrat transparent cu hârtie și folii opace

O să trecem acum la prezentarea mașinii prin comparație cu o mașină de tipărit offset în coală.
Sistemul de alimentare prezintă 4 tăvi cu o capacitate maximă de 11.000 de coli. Cele 4 tăvi pot fi alimentate cu tipuri diferite de substraturi şi pot fi folosite concomitent, adică dintr-un fişier anumite pagini pot fi tipărite pe un anume substrat, altele pe altul fără a fi nevoie să opriţi maşina. Ea poate fi alimentată şi cu hârtie din rolă, în acest caz fiind necesar şi achiziţionarea unui cutter care să transforme hârtia în coală.
Sistemul de transport este alcătuit dintr-o folie PVC care are un dublu rol. Primul este acela de a transporta şi fixa (prin electrizare) coala, al doilea acela de a asigura presiunea necesară imprimării (joacă rolul cilindrului de presiune).
Cerneala folosită este de tip uscat (dry ink).  Seamănă foarte bine cu un toner dar evident cu alte proprietăţi. NexPress-ul S3000 are 5 grupuri de culoare. Al 5-lea grup de culoare are 4 caracteristici unice: intelligent coating, intelligent color, MICR şi glossing care du posibilitatea lărgirii spectrului de lucrări posibile a fi tipărite digital. Să le luam pe rând.
Intelligent Coating. Kodak a inventat o cerneală transparentă. Foarte mulţi, care lucraţi în domeniul offset folosiţi lacuri acrilice mate sau lucioase. Acelaşi lucru se poate intâmpla acum şi digital. Cerneala transparentă denumită Clear Ink, mată se poate aplica automat pe toată coala ca un strat protectiv, pe texte şi pe imagini sau parţial, numai pe anumite zone, Clear Ink selectiv.
Intelligent color. De foarte multe ori ne lovim de lucrări care folosesc culori Pantone sau ne dorim să extindem gamutul de culoare. Acest lucru este posibil acum şi digital. Kodak posedă tehnologia de a reproduce aproape 80% din codul Pantone. Ba mai mult Kodak are tehnologia de a lărgi gamutul de culoare prin introducerea unei componente RGB.
MICR. În ultimul timp tiparul de securitate prinde contur din ce în ce mai bine pe documentele oficiale. Înlocuind Clear Ink-ul din al 5-lea grup cu Micr Ink se pot produce documente securizate şi digital.
Glossing. Al 6-lea grup, care este extern maşinii poate face ca Clear Ink-ul mat aplicat de al 5-grup să se transforme în lucios. Acest lucru are un mare impact pe coperţi de carte, ilustrate, broşuri. Cel mai mare avantaj este că aceste lucrări care par a fi plastifiate lucios, dar nu sunt pot fi reciclate fără vreun impact asupra mediului.
Am folosit intenţionat în toate cele 4 descrieri de mai sus “acum şi pe digital” tocmai pentru a accentua şi mai mult că tiparul digital productiv a avansat enorm şi nu mai e cazul să îl tratăm cu indiferenţă.

După cum se poate observa în schema de mai sus sistemul de imprimare seamană foarte mult cu unul de la o mașină de imprimat offset în coală. Prin efectul de încărcare electrostatică se scrie imaginea pe cilindrul de imagine (cilindrul de placă la offset), imagine care se transmite pe cilindrul de imprimare (cilidrul de cauciuc la offset) și mai departe pe coală. Cerneala aplicată pe coală va fi fixată cu adevărat abia după ce coala va trece prin fuser.
NexPress S3000 beneficiază de perfector. Un perfector extrem de simplu format dintr-o curea elastică care preia coala și o răsucește cu o exactitate maximă. Orice tipograf ar fi mirat să aplice testul “înțepării” colii și să observe că fața-verso imaginea este aplicată perfect.
Sistemul de eliminare prezintă 2 moduri de eliminare. Unul prin partea superioară atunci cand e vorba de un tiraj scurt și unul cu masă de eliminare identică cu cea de la offset (pe lanț).
Ca un amănunt surpriză toată mecanica de interior a fost proiectată de Heidelberg.

Incepand cu 20 februarie 2008 ma puteti gasi la urmatoarea adresa de internet:
www.poligrafica.info

1. Culoarea este un fenomen optic, o impresie senzorială controlată de ochi sau creier.
2. Culoarea nu este o variabilă fizică, ca urmare nu are o unitate de măsură.
3. Un obiect nu este colorat pentru că așa e, ci senzația de culoare apare ca un rezultat al iradierii cu lumină.

Managementul culorii

De ce trebuie să facem managementul culorii?

În general avem această situație. Vrem ca folosind mediul nostru normal de lucru, computerul, scannerul, monitorul să obținem o cât mai bună reproducere a culorilor. De cele mai multe ori auzim că acest lucru poate fi îmbunătățit folosind managementul culorilor.
De obicei acest lucru nu ne reușește din prima încercare. Și ne întrebăm de ce?
Color managementul apare într-un loc foarte precis și anume acolo unde cel care lucrează efectiv cu imaginea nu reușește să obțină maximul în reproducerea culorii. Color managementul reușește să obțină acest maxim atâta vreme cât dispozitivele de intrare: scaner, monitor și dispozitivele de ieșire: imprimanta sau mașina de tipărit sunt caracterizate de un PROFIL – mai precis un ICC Profile (International Color Consortium).
Deci revenind la cele spuse anterior putem spune că dacă folosim color managementul vom obține din prima încercare o cât mai bună reproducere a culorii.

Ce este Color Managementul?

Color managemntul este de fapt o calibrare a tuturor dispozitivelor de intrare și ieșire, de fapt o înlănțuire pentru obținerea reproducerii culorii independent de dispozitiv.

Pentru început nu folosim color managementul. Și vom avea: imaginea originală scanată care primește evident valori RGB. Pentru tipar se va converti la CMYK folosind RIP-ul device-ului de ieșire.

Când vom utiliza color managementul vom avea câțiva pași intermediari inserați între valorile RBG și cele calculate la ieșire CMYK. Aici probabil că unii veți spune că lungește șirul de procese sau chiar că va încetini procesul.

Câteva detalii ale proceselor intermediare:
1. Valorile RGB ale dispozitivului de intrare sunt covertite în valori independente de dispozitiv cu ajutorul profilului de culoare șia software-ului de conversie. (CMM – color management module). În această formă valorile imaginii pot fi folosite pentru orice ce fel de dispozitiv de ieșire. Acestea sunt foarte importante pentru stabilirea procesului ulterior, adică tipărirea offset sau tipărirea digitală sau folosirea intr-o pagină de internet.
2. Când suntem siguri ce se va întâmpla mai departe cu această imagine (ex. Tipărire offset) valorile RBG ale imaginii vor fi convertite tot cu ajutorul CMM în CMYK. În acest caz profilul de ieșire capătă semnificații universale pentru că profilul conține unele specificații ca UCR sau GCR….?
Înainte însă de toate aceste lucruri profilul trebuie produs.

Câteva lucruri de care trebuie ținut seama la producerea profilelor!!

Un profil de culoare este înțeles ca fiind o conexiune numerică între valorile de intrare ale imaginii sau ieșire ale dispozitivului și valorile culorilor XYZ sau L*a*b* date de CIE.

O cerință crucială pentru ca conceptul de color management să funcționeze corect este ca profilele să fie interschimbabile. Asta a dus la standardizarea realizării și conținutul profilelor de culoare făcută în 1993 de ICC.

Informații conținute în profilul de culoare de intrare:

Caracteristica dispozitivului:
- filtru de separație
- senzitivitatea spectrală
- dinamica (rația semnal/zgomot)
Caracteristica originalelor:
- proprietăți spectrale ale culorilor obiectelor
- reflective/transparent
- contrast
Condiții ale imaginii:
- sursa de lumină
- intensitatea luminii
- contrastul luminii

Informații conținute în profilul de culoare de ieșire:
Caracteristica dispozitivului
- curba caracteristică
- saturația de culoare
- secvența de printare a culorilor
Combinația culorilor primare
- gamut
Suprafața de tipărit
- gradul de alb
- lucios / mat
Imaginea
- definirea scalei de gri
- proporția culorilor in tonuri de gri (UCR, GCR)
Tipul de reproducere
- rendering intent

Prima aplicaţie industrială a spectrofotometriei şi colorimetriei a fost în industria tiparului. Principala referinţă a fost să încerce să menţină şi pe cât posibil să minimizeze diferenţele de culoare. Industria tiparului se confruntă în continuare cu aceleaşi probleme. Retipăririle ar trebui să arate la fel indiferent de metoda de printare.
La sfârşitul anilor ‘80, primele spectrofotometre şi adevărata colorimetrie şi-a făcut loc în industria tipografică. Tipografii s-au vazut acum confruntându-se pentru prima dată cu valori Lab şi deviaţii de culoare ΔE.