Conţinut:
1. Soluţii de umezire şi aditivi
2. Apa
3. Duritatea apei
4. Balans-ul pH-ului
5. Balans-ul pH-ului şi soluţii tampon
6. Conductivitatea
7. Umezirea plăcilor
8. Testarea alcoolului
9. Dezavantajele alcoolului în soluţia de umezire
10. Prepararea soluţiei de umezire
11. Soluţia de umezire şi probleme de tipar
Litografia offset vs tipar digital
În finalul interviului pentru Revista Print Magazin am fost intrebat dacă digitalul bate offsetul? Am avut atunci pe moment un raspuns puţin evaziv şi parcă un pic speriat de cameră. Aş vrea acum să nuanţez puţin răspunsul.
Să începem cu începutul. Undeva pe la începutul anilor ‘80 litografia offset se lansa pe piaţă. Începea o nouă eră, era camerelor întunecate, a chimiei. Puţin mai târziu pre-press-ul şi film-based workflow-ul şi mai apoi tipografii din ce în ce mai sofisticate aveau să ne uimească rând pe rând cu noi şi noi descoperiri.
Au trecut aşadar mai bine de 30 de ani de dominaţie offset. În tot acest timp digitalul nu a stat pe loc dar nu a găsit destul loc pentru a se impune. Tehnologiile laser sau inkjet nu au putut să distrugă decât în proporţie destul de mică offsetul. S-au născut în acest timp tehnologii din ce în ce mai robuste, maşinării din ce în ce mai performante, dar…
Litografia offset distrusese la apariţia ei o altă tehnologie aceea a letterpress-ului care dominase şi ea piaţa mai bine de 20 de ani. Oare digitalului nu i-au fost de ajuns 30 de ani? Ei bine se pare că nu. Se pare că de data aceasta nu este deajuns să apară o nouă tehnologie. De această dată marketingul este cel care va dicta. Criza economică pare că a accelerat scăderea tirajelor, trecerea la tiparul on-demand şi trecerea la tiparul cu date variabile. Astfel pare că drumul spre digital va fi fără oprire.
În acelaşi timp nici offsetul nu stă pe loc. Furnizorii de tehnologie offset inovează continuu, reduc cât mai mult timpii de pregătire ai maşinilor de tipărit, automatizează cât mai mult, astfel că litografia offset nu pare să predea ştafeta digitalului.
Iată aşadar cum concurenţa a apărut. Cine va fi mai bun? Nu ştim şi nu putem acum să dăm un răspuns corect. Timpul probabil că va stabili dacă există un câştigător.
Deocamdată tiparul digital cu cerneluri uscate trebuie să dezvolte tehnologii de imprimare pe substraturi mai mari, să-şi mărească vitezele, să crească capabilităţile de culoare şi fiabilitatea. În acelaşi timp pay per click va trebui să dispară. Din acest punct de vedere digitalul cu cerneală inkjet pare să fie mult mai viabil. De aceea furnizorii încearcă să fie reprezentaţi de ambele tehnologii, astfel încât furnizorii de tipărituri să poată alege şi să poată spună care este mai bună pentru ei. Dar oare pot?
Personal cred că este o mare confuzie pe piaţa tehnologiilor acum. Nu pot decât să il parafrazez pe Frank Romano: “În aceste timpuri avem nevoie de furnizori sănătoşi. Ei sunt motivul pentru care furnizorii de tipar sunt mult mai productivi, ei sunt motivul pentru care industria progresează.”
Scrieti un comentariu
www.poligrafica.info
Incepand cu 20 februarie 2008 ma puteti gasi la urmatoarea adresa de internet:
februarie 21, 2009, 1:28 pm
Categorisit la Comentarii, Despre culori, Dictionar, Digital, Finisare, Fonturi, Hartia, Istorie, JDF, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset
Categorisit la Comentarii, Despre culori, Dictionar, Digital, Finisare, Fonturi, Hartia, Istorie, JDF, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset
Incepand cu 20 februarie 2008 ma puteti gasi la urmatoarea adresa de internet:
www.poligrafica.info
Introducere în colorimetrie şi spectrofotometrie
septembrie 22, 2008, 10:28 am
Categorisit la Despre culori, JDF, Tipar offset | Etichete: color, colorimetrie, spectrofotometrie
Categorisit la Despre culori, JDF, Tipar offset | Etichete: color, colorimetrie, spectrofotometrie
Prima aplicaţie industrială a spectrofotometriei şi colorimetriei a fost în industria tiparului. Principala referinţă a fost să încerce să menţină şi pe cât posibil să minimizeze diferenţele de culoare. Industria tiparului se confruntă în continuare cu aceleaşi probleme. Retipăririle ar trebui să arate la fel indiferent de metoda de printare.
La sfârşitul anilor ‘80, primele spectrofotometre şi adevărata colorimetrie şi-a făcut loc în industria tipografică. Tipografii s-au vazut acum confruntându-se pentru prima dată cu valori Lab şi deviaţii de culoare ΔE.
Sistem de măsură în tipografie
Unitatea de măsură în tipografie este punctul tipografic. Foarte mulţi probabil că aţi observat în Corel sau alte software de grafică această unitate de măsură care in general este setată default.
Punctul tipografic se folosea (pentru că odată cu apariţia computerelor a dispărut) sub denumirea de didot. Acest punct derivă din ţolul francez şi are ca dimensiune a 72-a parte dintr-un ţol. Dacă vreţi să aflaţi relaţia dintre sistemul metric şi sistemul tipografic puteţi consulta STAS 6302/1971.
De reţinut: un punct tipografic este egal cu 0,376065 mm la 20 °C; deci 1 m (mai precis 1000,333 mm) la 20 °C = 2660 p.
Dictionar
septembrie 5, 2008, 2:28 pm
Categorisit la Comentarii, Dictionar, Digital, Hartia, Istorie, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset | Etichete: cuvinte explicate, Dictionar
Categorisit la Comentarii, Dictionar, Digital, Hartia, Istorie, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset | Etichete: cuvinte explicate, Dictionar
Coloncifra – numărul de ordine al paginii unei cărţi sau publicaţii plasat la partea inferioară sau superioară a paginii.
CMS – Color Management System: sistem de control, calibrare şi caracterizare electronică care asigură consistenţa şi acurateţea culorii în procesul de printare începând de la scanare şi până la reproducerea în tipar.
demotică - scriere cursivă apărută spre sfârşitul secolului VII î.e.n, numită populară sau curentă; era folosită pentru scrierea contactelor, textelor juridice, documentelor administrative.
fălţuire – procedeu prin care colile mari de tipar sunt îndoite până la formatul cerut.
hieratică – scriere sfântă, folosită în general pentru redactarea unor scrieri religioase.
hieroglifică – scrierea cea mai veche, care folosea figuri drepte semne (ideograme); fiinţele însufleţite priveau în direcţia începului inscripţiei.
impoziţie – procesul de aranjare a paginilor unei cărţi pe o coală de tipărit; în general tipografiile tipăresc pe coli mari de tipar (61×86, 70×100) după care aceste coli sunt “fălţuite” (îndoite) până se ajunge la formatul normal al cărţii.
Portable Document Format (PDF) – format universal de fişier care păstrează fonturile, imaginile, grafica şi paginarea oricărui document sursă, indiferent de aplicaţia şi platforma pe care a fost creat.
pergamentul – este o piele de animal (oaie, viţel, capră) prelucrată special în trecut pentru a se putea scrie pe ea; a fost folosită odinioară în loc de hârtie.
Portable Job Ticket Format (PJTF) - tichetul job-ului de tipărit, de la Adobe, format bazat pe PDF; făcând o analiză tehnică, CIP3 a aprobat o nouă codare pentru PJTF numită PPF.
Print Production Format (PPF) – specificaţii dezvoltate de CIP3, cunoscute acum sub numele de CIP4, care defineşte cum o tipografie face trecerea datelor de producţie de la pre-press până la finisare; momentan, versiunea 3.0 a PPF este bazată pe limbajul PostScript.
pre-press – termen utilizat în industria tipografică pentru procesele şi procedurile de pregătire a matriţelor de tipar (incluzând aici: pregătirea fişierelor, pregătirea filmelor sau direct a plăcilor de tipărit)
plug-in - Un plugin (provine din verbul englez plug-in, care înseamnă a conecta şi se citeşte aproximativ “plag in”) este un program care poate să se integreze într-un alt program (de bază) pentru a îndeplini funcţii specifice.
Soluţii de umezire în tiparul offset
august 31, 2008, 4:04 pm
Categorisit la Tipar offset
Categorisit la Tipar offset
Soluţii de umezire şi aditivi
Ideal, soluţia de umezire trebuie să aibă o duritate a apei între 8 grd dH şi 12 grd dH şi un pH între 4,8 şi 5,5.
Temperatura normală pentru o soluţie de umezire trebuie să fie între 10 grd C şi 15 grd C. În acelaşi timp, un tipograf trebuie să ştie ca la temperaturi joase condensarea apei se colectează în tuburile şi cuva instalaţiei şi asta conduce la formarea picăturilor de apă.
Aditivii unei soluţii de umezire sunt sisteme complexe de materiale cu componenţă variabilă care au rolul de a emulsiona şi umezi (de a crea tensiune superficială). Aceşti aditivi sunt foarte importanţi pentru ajustarea pH-ului, pentru stabilizarea pH-ului, pentru protecţia anticorozivă, pentru efectul de răcire şi pentru impiedicarea formării clisei.
Lucrând cu o gamă foarte largă şi variată a calităţii apei, selectarea aditivilor corecţi este esenţială.
Apa
Apa din natură nu este curată, în ea găsindu-se numeroase gaze şi minerale. În general tipografiile folosesc apă de la robinet ca sursă pentru soluţiile de umezire. Duritatea apei este măsurată pentru a vedea calitatea apei, care depinde de cantitatea de calciu şi magneziu prezentă.
În orice caz, duritatea apei trebuie calculată înainte de a introduce orice aditiv, pentru că în soluţia de umezire duritatea este foarte greu de determinat. Strip-urile test (hârtia indicator de la Hezl Bros, Myron L, Merck) sunt extrem de folositoare în determinarea durităţii. În acelaşi timp trebuie ţinut cont că determinarea durităţii pe această cale este doar o determinare la un moment dat, calitatea apei continuând să fluctueze dramatic. În general toţi fabricanţii de soluţii de umezire (nu prea am vazut în România) fac analiza apei la cerere.
Duritatea apei
Proporţia de calcar din apă poate cauza probleme în timpul tipăririi, ca de exemplu:
a. valurile de cerneluire merg blanc, fără ceneală (calcifiere)
b. se formează depozite de gumă pe placă
c. fluctuaţii ale pH-ului.
Proporţia de cloraţi, sulfaţi sau nitraţi prea mare conduce la coroziune.
Duritatea apei poate fi simplu măsurată cu stripurile test. Luaţi un strip, introduceţi-l pentru 1-2 secunde în apă şi apopi citiţi indicaţia după 2-3 minute.
Ca să ne asigurăm că soluţia de umezire are gradul de duritate corect se foloseşte principiul invers al osmozei: desalinizarea apei. Pe urmă apa va fi sărată din nou până va ajunge şa gradul de duritate dorit.
pH
“pH” derivă din latinescul POTEHTIA HYDROGENII şi reprezintă o descriere logaritmică a concentrţiei ionilor de hidrogen.
Cu alte cuvinte, pH-ul este o măsură folosită pentru a determina aciditatea sau bazicitatea soluţiei. Ce tipuri de acizi sau baze are în componenţă soluţia nu pot fi determinţi. Un lichid cu pH-ul 5 are de 10 ori mai mult acid decât un lichid cu pH-ul 6. Ca o regulă generală, în soluţiile de umezire se folosesc aditivi pentru a neutraliza influenţele externe. pH-ul nu ne spune foarte multe despre calitatea soluţiei de umezire. Măsurătoarea arată doar dacă aditivii sunt prezenţi. Pentru a determina calitatea soluţii un factor care trebuie măsurat este conductivitatea.
Câteva exemple de pH prea mare sau prea mic: dacă pH-ul este acid absorbţia de soluţie de umezire este mică. Dacă pH-ul este bazic oxidarea plăcii se produce mai repede. Dacă pH-ul este acid se atacă foarte repede cretarea colilor. La maşinile de tipărit mai noi corectarea balansului pH-ului se face automat dacă dozajele de aditivi sunt corecte. Aditivii previn hârtia şi cerneală să altereze pH-ul.
Conductivitatea
Conductivitatea descrie câtă electricitatea trece prin soluţia de umezire. Impurităţile în soluţia de umezire determină o creştere a conductivităţii. Conductivitatea variază funcţie de apă şi aditivi. Temperatura şi concentraţia alcoolului de asemenea influenţează conductivitatea. Dacă concentraţia de alcool creşte, conductivitatea scade. Este de asemenea important ca conductivitatea în tancul de soluţie de umezire să fie recalibrată.
Conductivitatea trebuie determinată utilizând soluţie de umezire preparată proaspătă, pentru ca măsurătorile efectuate să poată fi considerată etalon. Când conductivitatea soluţiei de umezire a depăşit 1000 microS/cm, solu’ia trebuie schimbată. În general soluţia de umezire trebuie schimbată cam la 14 zile. pH-ul, temperatura ca şi conductivitatea pot fi măsurate cu instrumente de măsură dar acestea trebuie recalibrate din când în când.
Umezirea plăcilor
Guma arabică, glicolul, glicerina sau alcoolul pot reduce tensiunea superficială a apei.
Alcoolul este un foarte bun agent de umezire. Isopropanolul, cunoscut şi sub denumirea de IPA, slabeşte tensiunea superficială., creşte vâscozitatea soluţiei de umezire şi împiedică formarea peliculei de film în unitatea de umezire. Din cauză că IPA se evaporă foarte repede, cerneala se usucă mult mai repede. În acelaşi timp, unităţile de umezire trebuiesc răcite din cauză evaporării. IPA inhibă şi formarea spumei.
Testarea alcoolului
Alcoolul trebuie să fie foarte curat. Acesta poate fi verificat cu un simplu test: umpleţi un pahar curat cu cantităţi egale de apă şi alcool. După 30 – 45 de minute, luchidul trebuie să fie curat. Dacă lichidul are aspect “înnourat” alcoolul nu poate fi folosit.
Măsurarea alcoolului
Măsurarea alcoolului în unitatea centrală de umezire este efectuată utilizând densitatea soluţiei. Densitatea soluţiei NU ESTE influenţată de conţinutul de IPA, dar temperatura, aditivii şi gradul de poluare pot influenţa. De aceea curăţirea regulată a tancului este vitală.
Dezavantajele alcoolului
Prea mult IPA poate rupe legăturile adezivului din cerneală.
IPA poate ataca cretarea hârtiei care poate conduce la formarea gumei pe cilindru.
IPA aparţine categoriei de compuşi organici care poate perturba atmosfera.
Prepararea soluţiei de umezire
În general sunt trei variante diferite de soluţi de umezire:
1. Apă şi aditivi for sistemele mai vechi de umezire cu ciorap.
2. Apă dedurizată, aditivi şi alcool pentru sistemele moderne.
3. Apă dedurizată şi înlocuitor pentru IPA.
Calcularea dozajului:
Cantitatea de obţinut = 100
Cantitatea de aditiv = 4
Cantitate alcool = 10
Cantitate apă = 86
//Copyright HEIDELBERGER DRUCKMASCHINEN AG
www.heidelberg.com
