Categorisit la Comentarii, Despre culori, Dictionar, Digital, Finisare, Fonturi, Hartia, Istorie, JDF, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset
Incepand cu 20 februarie 2008 ma puteti gasi la urmatoarea adresa de internet:
www.poligrafica.info
Aşa cum spuneam într-un alt articol anterior tiparul s-a născut în China. De ce? Pentru că în China s-a născut şi hârtia.
În urma războaielor şi a unor frământări interne are loc o criză a materialelor pe care se scria (mătase şi tăbliţe din bambus). Ţai Lun, funcţionar la curte a avut ideea producerii unui nou material, pentru producerea căruia să se folosească scoarţă de copac, resturi de cârpe. El a fabricat materialul şi a prezentat un raport referitor la avantajele folosirii acestuia. Astfel s-a născut hârtia. În scurt timp hârtia a devenit foarte ieftină încât toată lumea – om bogat, om sărac învăţa să scrie si să deseneze pe hârtie.
Cum se fabrică prima hârtie?
Se introduceau într-o groapă cârpe vechi din cânepă sau beţe de trestie, udate cu apă. În decurs de câteva zile ele erau lăsate la macerat cu scopul de a uşura desfacerea lor în fibre. Cârpele astfel macerate erau apoi amestecate cu coajă de dud şi introduse într-o piuă, bătute bine cu un pisălog de lemn până nu mai rămânea din ele decât o pastă uniformă de fibre. Din această pastă se lua o cantitate oarecare care era introdusă într-o cuvă şi amestecată cu o mare cantitate de apă curată. Materialul din cuvă trebuia amestecat în permanenţă pentru că fibrele au tendinţa de a se depune pe fund. Urma formarea colii de hârtie: se lua ciurul, de formă pătrată, acoperit cu fire din aramă, peste care s-a întins o pânză grosolană. Această sită era introdusă în apă. Prin ochiurile ţesăturii apa se scurgea încet, în timp ce fibrele formau o pâslă subţire şi uniformă. Pânză se aşeza la soare şi după uscare se deslipea uşor o coală subţire şi rezistentă.
Unde a apărut pergamentul?
În istoria naturală, scriitorul Pliniu datează şi localizează un nou material, folosit rimp de aproximativ 16 secole: pergamentul. După Pliniu, fabricarea pergamentului a început în Pergamul Asiei Mici. Există o explicaţie pentru acest început: regele era posesorul uneia din cele mai mari biblioteci ale lumii, care număra peste 200000 de manuscrise, iar Egiptul îi furniza materie primă din abundenţă. Invidios pe renumele bibliotecii şi speriat că aceasta putea s-o eclipseze pe cea din Alexandria, regele Egiptului a interzis exportul de papirus. În faţa acestei situaţii s-a trecut la prepararea pieilor de animal, atingând o fineţe care n-a mai fost atinsă ulterior. Acest nou material a fost botezat de romani membrana sau charta pergamenta, în amintirea Pergamului, patria sa de origine.
Cum se fabrică pergamentul?
Pieile crude erau aşezate una peste alta într-un şopron pentru a nu se usca prea tare. Aici erau sortate, fiind înlăturate cele care prezentau defecte. Apoi pieile erau introduse într-un bazin cu apă, unde fiecare era spălată pe ambele feţe. Pielea trecea într-un alt bazin unde stătea până intra la tuns. Această operaiune se executa în aer liber, pe mese rudimentare cu nişte foarfeci foarte mari. Peste pielea tunsă se aplica un strat gros de var, apoi pieile una peste alta erau depozitate în încăperi întunecoase. Aici avea loc operaţiunea de degresare. După dispariţia ultimei pete de grăsime, pieile erau pensate pentru a fi înlăturat părul rămas. După ce se constata dispariţia impurităţilor şi dobândirea unei nuanţe de alb-gălbui, urma întinderea pe nişte rame cu ajutorul unor şireturi fixate pe margine. Acum intervenea munca specialistului pielea fiind răzuită cu mare atenţie, folosindu-se un cuţit, pentru ca grosimea ei să devină uniformă şi pentru înlăturarea a cât mai mult din stratul interior, poros şi aspru. Cea mai mică nebăgare de seamă putea compromite întreaga muncă. După un control calitativ, bucăţile corespunzătoare erau aşezate pe mese şi urma ultima operaţiune. Femei şi copii frecau zi şi noapte pieile cu praf de cretă şi piatră ponce până când se obţinea o coală albă şi strălucitoare., care nu arareori a fost confundată cu hârtia satinată, obţinută din cârpe. Coala de pergament, subţire şi translucidă se tăia în formatul comandat.
Categorisit la Comentarii, Dictionar, Digital, Hartia, Istorie, Mediu, PDF, Prezentare soft, Stiri, Tipar offset | Etichete: cuvinte explicate, Dictionar
Coloncifra – numărul de ordine al paginii unei cărţi sau publicaţii plasat la partea inferioară sau superioară a paginii.
CMS – Color Management System: sistem de control, calibrare şi caracterizare electronică care asigură consistenţa şi acurateţea culorii în procesul de printare începând de la scanare şi până la reproducerea în tipar.
demotică - scriere cursivă apărută spre sfârşitul secolului VII î.e.n, numită populară sau curentă; era folosită pentru scrierea contactelor, textelor juridice, documentelor administrative.
fălţuire – procedeu prin care colile mari de tipar sunt îndoite până la formatul cerut.
hieratică – scriere sfântă, folosită în general pentru redactarea unor scrieri religioase.
hieroglifică – scrierea cea mai veche, care folosea figuri drepte semne (ideograme); fiinţele însufleţite priveau în direcţia începului inscripţiei.
impoziţie – procesul de aranjare a paginilor unei cărţi pe o coală de tipărit; în general tipografiile tipăresc pe coli mari de tipar (61×86, 70×100) după care aceste coli sunt “fălţuite” (îndoite) până se ajunge la formatul normal al cărţii.
Portable Document Format (PDF) – format universal de fişier care păstrează fonturile, imaginile, grafica şi paginarea oricărui document sursă, indiferent de aplicaţia şi platforma pe care a fost creat.
pergamentul – este o piele de animal (oaie, viţel, capră) prelucrată special în trecut pentru a se putea scrie pe ea; a fost folosită odinioară în loc de hârtie.
Portable Job Ticket Format (PJTF) - tichetul job-ului de tipărit, de la Adobe, format bazat pe PDF; făcând o analiză tehnică, CIP3 a aprobat o nouă codare pentru PJTF numită PPF.
Print Production Format (PPF) – specificaţii dezvoltate de CIP3, cunoscute acum sub numele de CIP4, care defineşte cum o tipografie face trecerea datelor de producţie de la pre-press până la finisare; momentan, versiunea 3.0 a PPF este bazată pe limbajul PostScript.
pre-press – termen utilizat în industria tipografică pentru procesele şi procedurile de pregătire a matriţelor de tipar (incluzând aici: pregătirea fişierelor, pregătirea filmelor sau direct a plăcilor de tipărit)
plug-in - Un plugin (provine din verbul englez plug-in, care înseamnă a conecta şi se citeşte aproximativ “plag in”) este un program care poate să se integreze într-un alt program (de bază) pentru a îndeplini funcţii specifice.
Ce este şi cum se obţine papirusul?
După Herodot nu era “decât o plantă ce creşte în Delta Nilului”, după Pliniu – “hârtia care se fabrica În Egipt din planta respectivă”, în timp ce după definiţia egiptologilor e însuşi manuscrisul făcut din acest material. Papirusul avea o tulpină dreaptă, cu o înălţime de 2-3m. Frunzele înguste porneau direct din rizomul care ţinea loc de rădăcină. Se recolta verde, în timpul nopţii pentru că astfel risca să se usuce sub razele soarelui. Cel care a lăsat informaţii preţioase privind prepararea acestui material a fost istoricul şi naturalistul Pliniu. Reţetele nu au ajuns până în zilele noastre. Tijele erau despicate cu ajutorul unui cuţit foarte bine ascuţit; urma îndepărtarea scoarţei aspre şi fibroase, considerată operaţiunea cea mai delicată. Din miez se separa, cu ajutorul unei unelte ascuţite şi subţiri miezul moale al plantei. Bucăţile mai late erau considerate de calitate superioară, în timp ce celelalte alcătuiau hârtia inferioară folosită pentru scrisul obişnuit sau ambalarea marfurilor.
După ce marginile fâşiilor erau corectate cu un cuţit, acestea erau întinse, uşor suprapuse pe planuri înclinate şi udate cu apă de Nil. Astfel se forma primul strat. Urma al doilea strat care se aşeza perpendicular. Peste foaia astfel formată se aşeza cu atenţie o scândură netedă, care se bătea cu un mai. Sportul rezultat era introdus într-o presă, alcătuită din două platane de lemn, peste care se aplicau greutăţi şi era lăsat să se usuce la soare. După uscare coala era întinsă pe o masă uscată din pentru a i se netezi asperităţile. După ce toate colile erau tăiate la aceeaşi lăţime începea lipirea cap la cap cu un clei obţinut dintr-un amestec de făină fiartă în apă, cu puţin oţet. Forma astfel obţinută se înfăşura sub forma unui sul. În mod normal un sul era format din 20 coli, aproximativ 20 m lungime.
Impactul hârtiei asupra mediului înconjurător este încă necunoscut şi neînţeles de public se arată într-un studiu efectuat de Asociaţia Naţională a Vânzătorilor de Hârtie din Marea Britanie.
Dintre cei intervievaţi, 95% cred că publicul este slab informat despre impactul hârtiei asupra mediului, în timp ce 60% dintre ei indică preferinţa pentru comunicare în scris în detrimentul celei electronice.
Alistair Gough, preşedintele NAPM, spune: “În fiecare zi suntem asaltaţi de creşteri ale efectului distrugător al hârtiei asupra mediului, care evident că are impact asupra industriei de comunicare. Acest studiu a dezvăluit un adevăr al neînţelegerii.”
Studiul mai arată că 27% dintre intervievaţi cred că producţia de hârtie este cauza majoră a defrişărilor, în timp ce 55% dintre ei cred că hârtia reciclată este mai bună decât fibra virgină.
Gough a mai spus: “Acest adevăr ne-a făcut să publicăm direct studiul fără nici un ocoliş!”
Asociaţia Naţională a Vânzătorilor de Hârtie va introduce “Two Sides” o iniţiativă pentru marea industrie, pe 7 octombrie 2008 care să reglementeze neînţelegerile impactului hârtiei asupra mediului.
