Categorisit la Digital, Fonturi, Prezentare soft | Etichete: Fonturi, reguli, text
Odată cu apariţia tiparului au apărut şi primele reguli de culegere a textului. Cunoştinţele despre tipar ale unui meşter erau arătate prin aşezarea în pagină a textului. Pe măsură ce se aprofundează tehnica tiparului, s-au executat case de litere mai bune, iar tiparul arăta mai bine. Bineînţeles că în momentul apariţiei tiparului cu litere din metal s-au organizat şi structurat şi regulile de culegere a textului. Regulile sunt foarte bine definite în STAS-uri.
Odată cu apariţia computerelor parte din reguli s-au păstrat, pentru că de fapt computerul a importat aceste reguli, iar unele chiar s-au îmbunătăţit. La noi în ţară lucrurile nu stau chiar aşa. Şi drept dovadă mergeţi şi cumpăraţi orice manual pentru copii şi vă veţi convinge. N-aş vrea să fiu rău faţă de colegii (foştii) mei pentru că am activat şi eu vreo 9 ani în acest domeniu şi nu prea am ţinut cont de ele. Şi nu am ţinut cont pentru că de fapt nu am lucrat într-un mediu prea profesionist, iar majoritatea lucrurilor le-am învăţat făcând şi stricând. Abia mult mai târziu am lucrat cu oameni care lucraseră în tipografie şi de la care am început să învăţ şi să observ că lucrurile se leagă între ele. Nu spun că aceste reguli nu sunt făcute să nu fie încălcate pentru că designul de azi îţi dă această posibilitate, dar măcar pentru cei care vor culege în continuare cărţi tehnice ar fi bine să ţină cont de ele.
1 comentariu până acum
Lăsați un comentariu
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
Odata cu aparitia computerelor, toti cei care au invatat sa le foloseasca, au crezut ca stiu si sa culeaga/pagineze carte sau revista, si au avut impresia ca sunt meseriasi nemaipomeniti. Astfel a aparut categoria meseriasilor de “ocazie”, nascuti peste noapte, si care nu acceptau ca trebuie respectate anumite reguli, care aveau implicatii ulterioare in procesul tehnologic al tiparirii de carte si revista.
Comentariu�Comentarii de Adrian ianuarie 22, 2009 @ 8:22 am