poliGrafica

Unde a apărut pergamentul?
În istoria naturală, scriitorul Pliniu datează şi localizează un nou material, folosit rimp de aproximativ 16 secole: pergamentul. După Pliniu, fabricarea pergamentului a început în Pergamul Asiei Mici. Există o explicaţie pentru acest început: regele era posesorul uneia din cele mai mari biblioteci ale lumii, care număra peste 200000 de manuscrise, iar Egiptul îi furniza materie primă din abundenţă. Invidios pe renumele bibliotecii şi speriat că aceasta putea s-o eclipseze pe cea din Alexandria, regele Egiptului a interzis exportul de papirus. În faţa acestei situaţii s-a trecut la prepararea pieilor de animal, atingând o fineţe care n-a mai fost atinsă ulterior. Acest nou material a fost botezat de romani membrana sau charta pergamenta, în amintirea Pergamului, patria sa de origine.

Cum se fabrică pergamentul?
Pieile crude erau aşezate una peste alta într-un şopron pentru a nu se usca prea tare. Aici erau sortate, fiind înlăturate cele care prezentau defecte. Apoi pieile erau introduse într-un bazin cu apă, unde fiecare era spălată pe ambele feţe. Pielea trecea într-un alt bazin unde stătea până intra la tuns. Această operaiune se executa în aer liber, pe mese rudimentare cu nişte foarfeci foarte mari. Peste pielea tunsă se aplica un strat gros de var, apoi pieile una peste alta erau depozitate în încăperi întunecoase. Aici avea loc operaţiunea de degresare. După dispariţia ultimei pete de grăsime, pieile erau pensate pentru a fi înlăturat părul rămas. După ce se constata dispariţia impurităţilor şi dobândirea unei nuanţe de alb-gălbui, urma întinderea pe nişte rame cu ajutorul unor şireturi fixate pe margine. Acum intervenea munca specialistului pielea fiind răzuită cu mare atenţie, folosindu-se un cuţit, pentru ca grosimea ei să devină uniformă şi pentru înlăturarea a cât mai mult din stratul interior, poros şi aspru. Cea mai mică nebăgare de seamă putea compromite întreaga muncă. După un control calitativ, bucăţile corespunzătoare erau aşezate pe mese şi urma ultima operaţiune. Femei şi copii frecau zi şi noapte pieile cu praf de cretă şi piatră ponce până când se obţinea o coală albă şi strălucitoare., care nu arareori a fost confundată cu hârtia satinată, obţinută din cârpe. Coala de pergament, subţire şi translucidă se tăia în formatul comandat.