Categorisit la Despre culori, JDF, Tipar offset | Etichete: color, colorimetrie, spectrofotometrie
Prima aplicaţie industrială a spectrofotometriei şi colorimetriei a fost în industria tiparului. Principala referinţă a fost să încerce să menţină şi pe cât posibil să minimizeze diferenţele de culoare. Industria tiparului se confruntă în continuare cu aceleaşi probleme. Retipăririle ar trebui să arate la fel indiferent de metoda de printare.
La sfârşitul anilor ‘80, primele spectrofotometre şi adevărata colorimetrie şi-a făcut loc în industria tipografică. Tipografii s-au vazut acum confruntându-se pentru prima dată cu valori Lab şi deviaţii de culoare ΔE.
Coloncifrele pot fi aşezate în capul paginilor sau la piciorul acestora, fie centrate faţă de lăţimea rândului, fie la marginea exterioară a formatului de text. În cazul aşezării marginale a coloncifrelor, plasarea lor se va face în stânga pe paginile cu soţ şi în dreapta pe paginile fără soţ, sus sau jos. În cazul când coloncifrele sunt aşezate la marginea exterioară a formatului de text, se despart de acesta printr-o albitură din acelaşi corp inclusiv spaţiul dintre rânduri.
Coloncifrele plasate la baza paginilor se culeg cu acelaşi corp sau cu un corp mai mic decât corpul textului de bază. Coloncifra nu intră în oglinda paginii în cazul când este separată de colontitlu. Pe paginile cu titluri false sau paginile a căror suprafaţă este în întregime ocupată de o ilustraţie sau tabelă, nu se pune coloncifră dar numărul acestor pagini se cuprinde în calculul volumului cărţii. Elementele complementare ale cărţii, care se aşează la începutul lucrării, paginile colii de titlu (adică partea care cuprinde prefaţa, cuvântul introductiv, epigraful, motto-ul, dedicaţia etc.) se pot culege cu coloncifre din cifre romane.
Colontitlul reprezintă rândul de text care cuprinde, în general, titlul lucrării sau autorul sau capitolul şi care se aşează pe fiecare pagină, deasupra textului de bază. Colontitlurile uşurează găsirea unui anumit capitol, care interesează în mod deosebit, şi au în acelaşi timp rolul de a sistematiza materia. Ele sunt folosite la cărţile ştiinţifice şi tehnice şi au un caracter informativ şi decorativ, putând fi completate cu elemente de ornamentaţie (linii, chenare etc.).
Colontitlul nu trebuie să aibă mai mult de un rând şi nu este obligatoriu la paginile unei cărţi. Nu vor avea colontitluri paginile de început de parte sau capitol şi nici coala de titlu.
Colontitlurile se culeg de obicei cu litera textului de bază, dar de un corp mai mic. Ele se pot culege cu litere verzale (majuscule) sau de rând. Colontitlurile se aşează, de obicei, centrat faţă de lăţimea rândului. Ele se mai pot aşeza însă şi la marginea exterioară sau interioară a formatului de text.
Spaţiul dintre colontitlu şi text trebuie să fie de un rând din corpul literei de bază (plus albitura dintre rânduri, în cazul când textul este rărit). Între colontitlu şi text se poate plasa o linie despărţitoare, care se numeşte colonlinie.
Categorisit la Digital, Fonturi, Prezentare soft | Etichete: Fonturi, reguli, text
Odată cu apariţia tiparului au apărut şi primele reguli de culegere a textului. Cunoştinţele despre tipar ale unui meşter erau arătate prin aşezarea în pagină a textului. Pe măsură ce se aprofundează tehnica tiparului, s-au executat case de litere mai bune, iar tiparul arăta mai bine. Bineînţeles că în momentul apariţiei tiparului cu litere din metal s-au organizat şi structurat şi regulile de culegere a textului. Regulile sunt foarte bine definite în STAS-uri.
Odată cu apariţia computerelor parte din reguli s-au păstrat, pentru că de fapt computerul a importat aceste reguli, iar unele chiar s-au îmbunătăţit. La noi în ţară lucrurile nu stau chiar aşa. Şi drept dovadă mergeţi şi cumpăraţi orice manual pentru copii şi vă veţi convinge. N-aş vrea să fiu rău faţă de colegii (foştii) mei pentru că am activat şi eu vreo 9 ani în acest domeniu şi nu prea am ţinut cont de ele. Şi nu am ţinut cont pentru că de fapt nu am lucrat într-un mediu prea profesionist, iar majoritatea lucrurilor le-am învăţat făcând şi stricând. Abia mult mai târziu am lucrat cu oameni care lucraseră în tipografie şi de la care am început să învăţ şi să observ că lucrurile se leagă între ele. Nu spun că aceste reguli nu sunt făcute să nu fie încălcate pentru că designul de azi îţi dă această posibilitate, dar măcar pentru cei care vor culege în continuare cărţi tehnice ar fi bine să ţină cont de ele.
Unitatea de măsură în tipografie este punctul tipografic. Foarte mulţi probabil că aţi observat în Corel sau alte software de grafică această unitate de măsură care in general este setată default.
Punctul tipografic se folosea (pentru că odată cu apariţia computerelor a dispărut) sub denumirea de didot. Acest punct derivă din ţolul francez şi are ca dimensiune a 72-a parte dintr-un ţol. Dacă vreţi să aflaţi relaţia dintre sistemul metric şi sistemul tipografic puteţi consulta STAS 6302/1971.
De reţinut: un punct tipografic este egal cu 0,376065 mm la 20 °C; deci 1 m (mai precis 1000,333 mm) la 20 °C = 2660 p.
Aşa cum spuneam într-un alt articol anterior tiparul s-a născut în China. De ce? Pentru că în China s-a născut şi hârtia.
În urma războaielor şi a unor frământări interne are loc o criză a materialelor pe care se scria (mătase şi tăbliţe din bambus). Ţai Lun, funcţionar la curte a avut ideea producerii unui nou material, pentru producerea căruia să se folosească scoarţă de copac, resturi de cârpe. El a fabricat materialul şi a prezentat un raport referitor la avantajele folosirii acestuia. Astfel s-a născut hârtia. În scurt timp hârtia a devenit foarte ieftină încât toată lumea – om bogat, om sărac învăţa să scrie si să deseneze pe hârtie.
Cum se fabrică prima hârtie?
Se introduceau într-o groapă cârpe vechi din cânepă sau beţe de trestie, udate cu apă. În decurs de câteva zile ele erau lăsate la macerat cu scopul de a uşura desfacerea lor în fibre. Cârpele astfel macerate erau apoi amestecate cu coajă de dud şi introduse într-o piuă, bătute bine cu un pisălog de lemn până nu mai rămânea din ele decât o pastă uniformă de fibre. Din această pastă se lua o cantitate oarecare care era introdusă într-o cuvă şi amestecată cu o mare cantitate de apă curată. Materialul din cuvă trebuia amestecat în permanenţă pentru că fibrele au tendinţa de a se depune pe fund. Urma formarea colii de hârtie: se lua ciurul, de formă pătrată, acoperit cu fire din aramă, peste care s-a întins o pânză grosolană. Această sită era introdusă în apă. Prin ochiurile ţesăturii apa se scurgea încet, în timp ce fibrele formau o pâslă subţire şi uniformă. Pânză se aşeza la soare şi după uscare se deslipea uşor o coală subţire şi rezistentă.
Una dintre cele mai mari dureri de cap pe care le poţi avea atunci când faci o carte sau când lucrezi la o publicaţie este cum te descurci cu textul importat. Niciodată textul nu ajunge într-o formă în care să poţi lucra uşor cu el. De fiecare dată timpul acordat acestui lucru va fi mai mare decât cel pe care ţi l-ai propus iniţial.
În primul rând “NU RENUNŢA” acesta este dictonul cu care trebuie să porneşti la drum. În al doilea rând trebuie să ai foarte clar în minte că poţi folosi mai multe niveluri de stiluri.
Cum să utilizăm stilurile
Problema uzuală, aşa numita “formatare locală” care include formatări de tipul: italic, bold, indents, schimbarea mărimii fontului, sunt toate aplicate de către cel care culege textul. Toate aceste schimbări este bine să fie incorporate în Word în loc să fie aplicate de mână. În acest fel va fi foarte uşor să se păstreze stilurile la importul textului în InDesign sau QuarkXPress cu acelaşi nume şi cu toate formatările aplicate. (În ultimul timp folosesc numai InDesign şi de aceea voi face mai multe referiri la el. Principiul de bază se păstrează la QuarkXPress, variind doar câteva detalii.)
Utilizarea stilurilor pare să fie o problemă foarte mare pentru cei care culeg textul, chiar şi pentru unii editori, dar în general dacă se înţeleg câteva lucruri de bază, stilurile pot deveni o problemă foarte simplă şi de foarte mare ajutor. În Word, în general se foloseşte stilul Normal. (În Word este în general foarte greu să faci schimbări la formatările de bază, dar puteţi modifica.) Oricum se poate crea un nou stil, cu un nume nou şi în care puteţi folosi orice font, mărime de font şi care se poate folosi în loc de stilul Normal.
Stiluri flexibile
Atributele stilurilor din Word nu trebuie să reflecte felul în care textul va apărea în layout-ul paginării. Asta este frumuseţea stilurilor. Se poate atribui o definiţie în Word, bazată pe ceea ce culegătorul de text găseşte uşor de utilizat şi alta, o definiţie total diferită în InDesign sau QuarkXPress, bazată pe designul de pagină.
Dar dacă, În Word, cineva adaugă extra formatări care nu sunt parte din stil – extra indents, schimbarea mărimii fontului – atunci formatarea locală va veni împreună cu stilul când fişierul va fi importat. Iar acest lucru va adăuga o groază de probleme şi o groază de timp.
Culegătorii de text trebuie încurajaţi să se gândească înainte la diferitele elemente pe care le vor folosi. De exemplu: indented sau taburile dinaintea propoziţiilor. Creaţi un stil pentru ele. Apoi, în loc să folosiţi tabul de fiecare dată, aplicaţi imediat stilul “Indented quote”. Dacă taburile sunt incluse în stilul paragrafului, atunci ele vor fi automat adăugate când se aplică stilul paragrafului.
Unde a apărut pergamentul?
În istoria naturală, scriitorul Pliniu datează şi localizează un nou material, folosit rimp de aproximativ 16 secole: pergamentul. După Pliniu, fabricarea pergamentului a început în Pergamul Asiei Mici. Există o explicaţie pentru acest început: regele era posesorul uneia din cele mai mari biblioteci ale lumii, care număra peste 200000 de manuscrise, iar Egiptul îi furniza materie primă din abundenţă. Invidios pe renumele bibliotecii şi speriat că aceasta putea s-o eclipseze pe cea din Alexandria, regele Egiptului a interzis exportul de papirus. În faţa acestei situaţii s-a trecut la prepararea pieilor de animal, atingând o fineţe care n-a mai fost atinsă ulterior. Acest nou material a fost botezat de romani membrana sau charta pergamenta, în amintirea Pergamului, patria sa de origine.
Cum se fabrică pergamentul?
Pieile crude erau aşezate una peste alta într-un şopron pentru a nu se usca prea tare. Aici erau sortate, fiind înlăturate cele care prezentau defecte. Apoi pieile erau introduse într-un bazin cu apă, unde fiecare era spălată pe ambele feţe. Pielea trecea într-un alt bazin unde stătea până intra la tuns. Această operaiune se executa în aer liber, pe mese rudimentare cu nişte foarfeci foarte mari. Peste pielea tunsă se aplica un strat gros de var, apoi pieile una peste alta erau depozitate în încăperi întunecoase. Aici avea loc operaţiunea de degresare. După dispariţia ultimei pete de grăsime, pieile erau pensate pentru a fi înlăturat părul rămas. După ce se constata dispariţia impurităţilor şi dobândirea unei nuanţe de alb-gălbui, urma întinderea pe nişte rame cu ajutorul unor şireturi fixate pe margine. Acum intervenea munca specialistului pielea fiind răzuită cu mare atenţie, folosindu-se un cuţit, pentru ca grosimea ei să devină uniformă şi pentru înlăturarea a cât mai mult din stratul interior, poros şi aspru. Cea mai mică nebăgare de seamă putea compromite întreaga muncă. După un control calitativ, bucăţile corespunzătoare erau aşezate pe mese şi urma ultima operaţiune. Femei şi copii frecau zi şi noapte pieile cu praf de cretă şi piatră ponce până când se obţinea o coală albă şi strălucitoare., care nu arareori a fost confundată cu hârtia satinată, obţinută din cârpe. Coala de pergament, subţire şi translucidă se tăia în formatul comandat.
Categorisit la Prezentare soft | Etichete: indesign, page layout, paginare
Uneori, în procesul de paginare sau de creaşie ai nevoie să foloseşti anumite automatisme. Unul dintre ele ar fi să poţi crea un document în care să ai incluse pagini de diferite dimensiuni. Iată că acum cu ajutorul InDesign-ului şi cu ajutorul unui plug-in poţi face acest lucru. PageControl - un plug-in nou de la DTP Tools este remarcabil în două privinţe: unul este acela de a putea specifica într-un document InDesign pagini cu dimensiuni diferite, al doilea preţul este mult prea mic ca să nu-l plăteşti.
Posibilităţi interesante
Dacă aţi construit până acum identităţi corporative aţi fost nevoit să creaţi mai multe fişiere cu dimensiuni de pagini diferite, care să conţină aceleaşi elemente grafice: cărţi de vizită, foi cu antet, plicuri, formulare, etc. Poate că v-aţi construit şi o structură de directoare şi cu convenţii de nume. Page Control simplifică toate aceste lucruri, lăsându-te să construieşti un singur fişier care conţine toată această structură.
Plug and Play
Poţi accesa capabilităţile Page Control în trei feluri din meniul Pages palette: Resize Pages, OverrideMaster Page Size, Pasteboard Setup.
Mai multe tips and tricks puteţi găsi pe site-ul www.dtptools.com
Ce este JDF?
JDF este pentru industria de tipărire cel mai nou standard după Adobe® PostScript® şi PDF. Departamentele de design, pre-press sau profesioniştii tiparului văd JDF ca tehnologia care creşte viteza de producţie, creşte fiabilitatea, calitatea şi flexibilitatea lucrărilor tipărite. Într-o industrie unde costurile şi folosirea eficientă a timpului sunt ceva suprem, JDF promite utilizatorilor o nouă eră a tehnologiei de lucru.
Definiţia JDF îşi are originea în ideea de a crea o standardizare a formatului de date pentru industria de tipărit. JDF (Job Definition Format) descrie şi colectează toate datele relevante şi procesele incluse în procesul de tipărire. JDF este bazat pe XML şi este dezvoltat de consorţiul CIP4. www.cip4.org
- JDF conferă o structură clară pentru întregul proces de tipărire;
- JDF permite control de la începutul procesului până la sfârşitul lui;
- JDF este bazat pe formatele deja existente PPF, PJTF şi IFRATRACKS;
- JDF oferă transparenţă cu date colectate pe tot parcursul procesului;
- JDF este compatibil internet.
JDF permite integrare şi pe orizontală şi pe verticală. Pe orizontală PJTF şi PPF, pe verticală între managementul comenzilor, planificarea şi controlul producţiei şi resursele producţiei. Extrem de multele standarde sunt combinate acum într-unul singur. JDF integrează chiar şi efectele din diferite segmente de piaţă. De exemplu, IFRAtrack, utilizate pentru mesaje în tipărirea de ziare, este inclus în JDF.
|
Managementul comenzilor |
|||
|
Planificare şi control producţie |
|||
|
Resursele producţiei |
|||
|
Design |
Prepress |
Tipărire |
Finisare |
|
JDF |
Ce este laminarea?
Laminarea (plastifierea) este un fel rapid şi uşor pentru protecţia tipăriturilor. Laminarea protejează tipăriturile prin lipirea foliei de plastic pe una sau pe ambele feţe, făcându-le impermeabile. Protejează tipăriturile de umezeală şi de acţiunea mediului asupra lor pe de o parte, iar pe de altă parte culorile devin mai vii şi mai contrastante. Laminarea mai previne încreţirea tipăriturilor, le protejează de razele soarelui, apariţia petelor, grăsimea lasată de degete.
În general sunt trei tipuri de laminatoare: laminatoare cu folie tip pungă, laminatoare cu role încălzite şi laminatoare cu role reci.
